Spitalul Filişanilor 

Telefon/fax: 0251/441.234 

 contact@spitalulfiliasi.ro

OBIECTIVE EDUCAŢIONALE

Descrierea conceptelor de educaţie pentru sănătate, canale de comunicare si promovarea

sănătăţii;

Dobândirea noţiunilor de baza necesare pentru a redacta un material de educaţie pt

sănătate.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATA

Odetta Duma - SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT, Ed. Venus, Iaşi

Dana Mincă (coord) - SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT, Ed. UMF Carol

Davilla, Bucureşti

  1. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE (ES)
  2. Definiţie: ES urmăreşte optimizarea sănătăţii şi prevenirea sau reducerea îmbolnăvirilor la nivel individual şi comunitar, prin influenţarea cunoştinţelor, opiniilor, atitudinilor şi comportamentului celor aflaţi în poziţie "cheie" (decidenţi politici, autorităţi locale, personal medico-sanitar consideraţi ca "modele"), dar şi al comunităţii în ansamblul ei.

Informarea şi cunoştinţele. Gradul de informare, cunoştinţele despre sănătate, prin simpla lor asimilare nu induc automat obişnuinţele şi nici comportamentele promovatoare de sănătate, dar nu-i mai puţin adevărat, că nici formarea acestora nu este posibilă fără o informare prealabilă corectă. Totuşi, cunoştinţele prin ele însele, nu constituie o motivaţie suficientă pentru a produce modificări comportamentale, decât atunci când sunt conforme cu nevoile şi interesele grupului.

Atitudinea. Este o predispoziţie dobândită/ învăţată de a gândi, simţi şi acţiona într-un anumit fel. Atitudinile se constituie pe baza experienţei trăite, dar şi a faptelor observate direct sau indirect. Dispoziţia spre acţiune poate fi aprobativă sau rejetivă, fiind modificată sub influenţa unor condiţii sociale, deci şi a educaţiei.

Măsurarea atitudinii implică o gradare simetrică de la aspectele pozitive, acceptate, la cele negative, rejetate. Această gradare este cunoscută ca scală Likert şi în utilizarea ei se pleacă de la premisa că atitudinea poate fi măsurată pe baza opiniilor şi credinţelor/ convingerilor individuale. Scala Likert se aplică unor propoziţii de tip afirmativ (cunoscute sub numele de itemi) şi cuprinde trei sau cinci aspecte cărora le corespunde un anumit scor. Persoana care completează chestionarul îşi exprimă acordul/dezacordul faţă de o anumită problemă. Scorul final sumează răspunsurile la diferiţi itemi şi exprimă tipul atitudinal.

Comportamentul. Reprezintă un sistem de fapte care capătă o anumită apreciere morală, constituind maniera de a fi şi de a acţiona a omului. La baza practicilor de sănătate stau deprinderile, elaborarea acestora din urmă nefiind totdeauna uşoară la vârsta adultă. De regulă, a doua decadă a vieţii oamenilor, este şi perioada în care se prefigurează şi apoi se fixează toate comportamentele de bază, multe din ele de afirmare şi adaptare, altele cu risc.

  1. Canale de comunicare/ mijloace de educaţie pentru sănătate

Una din problemele cu care se confruntă educatorii de sănătate este aceea că dobândirea unor cunoştinţe nu conduce totdeauna, la adoptarea unui comportament favorabil sănătăţii. Strategiile de modificare comportamentală se bazează pe cunoaşterea eficacităţii canalelor de comunicare într-o anumită populaţie sau a mijloacelor de educaţie pentru sănătate. Acestea se referă la modalităţile de transmitere a mesajului de la comunicator/ emiţător la receptor, în funcţie de calea transmitere a mesajului, mijloacele de educaţie pentru sănătate pot fi: orale (auditive), vizuale şi audio-vizuale. Calea de transmitere :

  • orală, auditivă  sau  verbală-  consilierea,  consultaţia,  convorbirea  de  grup, canalele interpersonale, radioemisiunea
  • vizuală-
  • cu rol dominant textul- tipărituri (broşuri, ziare)
  • cu rol dominant imaginea -posterul, panoul publicitar
  • audio-vizuală- INTERNET, filme, videoclipuri, emisiunea TV, teatrul, jocul de
    rol, demonstraţia practică, concerte pop/rock

Mijloacele verbale sunt cele mai accesibile şi mai răspândite mijloace de educaţie pentru sănătate. Metoda orală permite lectorului modificarea conţinutului şi formei de expunere în raport cu reacţia auditorului. Cea mai mare parte a mijloacelor verbale crează o legătură vie între lector şi auditoriu, prin aceea că lectorul având posibilitatea de a sesiza manifestările ascultătorului (interes, plictiseală, nedumerire, reacţia pozitivă de acceptare, etc.), poate să-şi modifice maniera de a expune, limbajul folosit, conţinutul expunerii, argumentele şi altele. Intr-o comunitate închisă, adeseori clar delimitată geografic sau prin particularităţi etnice, culturale sau religioase, canalele interpersonale au o eficacitate dovedită şi depind de interacţiunea dintre două sau mai multe persoane în procesul de transmitere a mesajelor.

Mijloacele vizuale, dacă sunt bine realizate pot transmite mesajul mult mai uşor şi mai eficient decât alte mijloace, mai ales spre categoria de populaţie cu un grad scăzut de şcolarizare. Mijloacele scrise sau tipărite oferă posibilitatea unei largi cuprinderi de masă, putând fi difuzate în tiraje de zeci şi sute de mii de exemplare. Mijloacele bazate pe imagine pot cuprinde forme plane: afişe, grafice, fotografii, timbre, benere, billboard-uri; forme tridimensionale: modele, machete, mulaje, preparate naturale, articole inscripţionate (tricouri, fulare, sacoşe, cutii de chibrituri, pachete de ţigări).

Mijloacele audio-vizuale sunt pe cât de utile, pe atât de interesante în difuzarea informaţiilor şi mesajelor cu caracter educativ-sanitar către toate categoriile de populaţie. Atunci când populaţia ţintă e reprezentată de adolescenţi şi tineri (cu precădere din mediul urban), canalul de comunicare preferenţial a devenit internetul.

În general, educatorii pentru sănătate utilizează cel puţin două canale de comunicare:

cele interpersonale şi mass-media (aceasta având o arie de cuprindere foarte mare, cu posibilitatea de transmitere rapidă şi repetată a informaţiilor noi).

  1. Comunicarea în educaţia pentru sănătate

Elementul fundamental în educaţia pentru sănătate este comunicarea, în înţelesul său de bază, comunicarea este un transfer de informaţii între două părţi participante la actul comunicării: un emiţător (individ/ grup) şi un receptor (alt individ/ grup), în urma căruia informaţia transmisă şi captată este înţeleasă şi interpretată în acelaşi mod de către cele două părţi. Un model simplificat al comunicării, aplicabil şi în domeniul educaţiei pentru sănătate, arată că aceasta se înscrie ca o relaţie în binom, stabilită între cei doi parteneri, unul fiind emiţătorul E şi celălalt receptorul R.

între aceşti doi poli informaţia circulă codificată într-un mesaj M. Eficacitatea comunicării este mult mai mare când se realizează în dublu sens (emiţător-receptor şi receptor-emiţător), prin feed-back emiţătorul putând adapta permanent mesajul. Mesajul este constituit din simboluri imagistice, lingvistice, gestuale, etc. şi trebuie să se bazeze pe valorile culturale şi tradiţiile locale. Caracterul concis, clar şi repetabilitatea (fără riscul de a plictisi), pot asigura validitatea mesajului.

Mesajele negative, care induc teamă, au fost utilizate în campaniile de educaţie pentru sănătate vreme îndelungată, dar impactul lor global este încă incert. Asemenea mesaje pot spori gradul de conştientizare, implicarea sa socială şi abordarea sau preocuparea pentru problema în cauză, îmbinarea elementelor de teamă cu cele optimiste oferă şansa cea mai mare de a le recepţiona corect, analiza şi apoi încorpora în atitudini şi comportamente favorabile sănătăţii.

Barierele în comunicare

în comunicare pot apare o serie de bariere care ţin de: diferenţele socio-culturale; receptivitatea scăzută a audientului datorită handicapului mintal, bolii, oboselii, lipsei de valoare acordate sănătăţii; atitudine circumspectă faţă de personalul medical (experienţă anterioară negativă, exemplu prost dat de medic, neîncrederea în instituţia respectivă); înţelegere limitată (dificultăţi de limbă, utilizarea de jargoane etc.); mesaje contradictorii (ce îi spune medicul este diferit de ceea ce ştie de acasă sau de la şcoală).

  1. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

Promovarea sănătăţii este procesul care conferă oamenilor mijloacele de a-şi asigura un control asupra propriei sănătăţi şi de a o îmbunătăţi prin luarea unor decizii în deplină cunoştinţă de cauză. Presupune colaborarea dintre: educaţia pentru sănătate, serviciile preventive şi de îngrijiri de sănătate. Singur, sectorul sanitar însă nu poate oferi condiţiile prealabile şi perspectivele favorabile stării de sănătate. De aceea, promovarea sănătăţii mai necesită acţiunea coordonată a altor factorilor interesaţi: guvern, educaţie, domeniile sociale şi economice conexe, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile locale, industria şi mass-media. O politică de promovare a sănătăţii combină metode şi mijloace variate, dar complementare: legislaţia, măsurile fiscale, impozitele, măsuri organizatorice şi îşi propune identificarea obstacolelor care pot împiedica punerea măsurilor în practică.

În promovarea sănătăţii premisele şi resursele prealabile necesare sunt: pacea, adăpostul, hrana, un venit decent, apa şi sanitaţia de bază, un ecosistem stabil, accesul la educaţie, justiţia socială, respect pentru drepturile umane, şanse egale pentru toţi.

Prin Carta de la Ottawa, s-a lansat o strategie specifică, care acordă o importanţă mai mare sănătăţii şi nu bolii. Conţine cinci dimensiuni strategice:

  1. Elaborarea unei politici de sănătate publică

Sănătatea ar trebui să ocupe un loc de frunte pe agenda politicienilor, care să aibă grijă să promoveze mediile fizice, sociale, culturale, economice şi politice care să încurajeze şi să susţină adoptarea unor stiluri de viaţă sănătoase.

  1. Crearea unor medii favorabile

Sănătatea este realizată în contextul vieţii de fiecare zi. Mediile favorabile sănătoase au atât dimensiuni fizice, cât şi sociale. O strategie pentru crearea acestor medii favorabile trebuie să aibă în vedere întărirea sistemelor sociale care oferă suport împotriva impactului negativ al anumitor procese (recesiune economică, şomaj, instabilitate politică, etc.).

  1. Dezvoltarea deprinderilor individuale

Trebuie dezvoltată capacitatea indivizilor de a alege calea cea mai sigură spre asigurarea propriei stări de sănătate şi de a rezista vieţii deosebit de stresante, caracteristică societăţii moderne, prin adoptarea a ceea ce numim stil de viaţă sănătos. Un rol deosebit revine reorientării educaţiei pentru sănătate, în sensul creşterii responsabilităţii individuale şi a autocontrolului asupra propriei sănătăţi şi vieţi.

  1. întărirea acţiunii comunităţii

Implicarea comunităţii este una dintre condiţiile esenţiale ale promovării sănătăţii.

  1. Reorientarea serviciilor de sănătate

Se are în vedere acordarea unei importanţe mai mari laturii de prevenţie, prin includerea educaţiei pentru sănătate ca o parte a serviciilor oferite pacienţilor.

Principiile promovării sănătăţii

Direcţiile de acţiune enunţate prin Carta de la Ottawa, pot fi regăsite în principiile de bază ale promovării sănătăţii:

  • promovarea sănătăţii implică populaţia ca un întreg, în contextul vieţii cotidiene, înlocuind
    conceptul vechi de focalizare doar spre grupurile cu riscuri specifice;
  • promovarea sănătăţii îmbină metode diverse dar complementare: educaţie, comunicare,
    legislaţie, măsuri fiscale, schimbări de structură;
  • promovarea sănătăţii este orientată spre principalele cauze care condiţionează starea de
    sănătate;
  • promovarea sănătăţii are ca principal scop, determinarea unei participări concrete şi
    efective a comunităţii;
  • promovarea sănătăţii se concentrează pentru a realiza accesul tuturor la sănătate,
    înlăturând inegalităţile în ceea ce priveşte sănătatea.

Proiecte europene de promovare a sănătăţii (inclusiv România): "Şcoli care Promovează Sănătatea", "Oraşe Sănătoase", "Spitale fără fumat".

Campanii de promovare a sănătăţii în ţara noastră: promovarea consumului de sare iodată; promovarea alăptării; planificarea familială; promovarea folosirii prezervativului ca metodă de prevenire HIV şi a ITS (proiectat ca un parteneriat între organizaţii guvernamentale, neguvernamentale şi internaţionale, şi cu implicarea sectorului privat -Durex). Un exemplu cunoscut de mulţi tineri, campania "Arta contra drog" reprezintă un

program alternativa la consumul de droguri, alcool, tutun. Se adresează in special tinerilor cu vârste intre 14-30 ani. Alte campanii sunt:

După 1990, noile abordări în domeniul promovării sănătăţii, stabilite prin Charta de la Ottawa pentru Promovarea Sănătăţii din 1986 au devenit cunoscute în România. In prezent funcţionează Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate, cu rol de for metodologic pentru unităţile (laboratoare) judeţene de educaţie pentru sănătate şi promovarea sănătăţii. Aceste laboratoare (compartimente) fac parte din structura Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică (DSP).

Personalul Centrului este format din specialişti în sănătate publică, sociologi, psihologi, filologi, şi asistente medicale.

 

În întreaga lume, în ultimii 20 de ani, interesul pentru partea preventivă a medicinii a crescut datorită traziţiei epidemiologice a cauzelor mortalităţii, de la bolile acute, infecţioase la bolile cronice. Astfel se consideră că un mai bun control numai asupra factorilor de risc comportamental ar putea preveni: 40-70% din toate decesele premature; 1/3 din dizabilităţi acute; 2/3 din dizabilităţile cronice. În concordanţă cu problemele de sănătate publică identificate la nivel naţional şi local şi în concordanţă cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se vor organiza şi desfăşura campanii de informare, educare şi comunicare precum şi alte activităţi specifice de promovare a sănătăţii, în scopul îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei şi a reducerii morbidităţii şi mortalităţii datorate unor cauze

evitabile.

În contextul globalizării, succesul unor programe de sănătate dintr-o anumită ţară poate fi preluat şi adaptat nevoilor specifice fiecărei ţări.

Astfel, programele dedicate prevenirii consumului de alcool, reducerii stresului profesional, combaterii obezităţii pot fi preluate şi adaptate specificului ţării noastre.

  1. ALCOOLUL – A TREIA PROBLEMĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Alcoolul este substanţa de abuz cea mai larg disponibilă şi cea mai acceptabilă din punct de vedere cultural.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în Europa alcoolul ocupă locul trei în ierarhia celor mai importanţi factori de risc pentru decesele premature şi îmbolnăviri evitabile (după fumat şi hipertensiune arterială).

Un ghid OMS din 1986 privind dependenţa de droguri şi alcool, clasifica alcoolul în categoria droguri sedative, alături de hipnotice şi tranchilizante. Problemele legate de alcool apar la aproximativ 30% din băutori.

Alcoolul este un factor de risc mai important decât nivelul crescut al colesterolului şi obezitate, de trei ori important decât diabetul şi de cinci ori mai important decât astmul. Una din 10 îmbolnăviri şi decese premature din Europa este cauzată de alcool.

Se estimează că produsele pe bază de alcool sunt răspunzătoare pentru aproximativ 9% din totalul de boli. Consumul de alcool duce la accidente şi violenţă şi este responsabil pentru reducerea speranţei de viaţă.

Consumul de alcool a crescut în ultimul timp ca volum şi frecventă, iar vârsta debutului pentru băut a scăzut.

Deşi în ultimii ani s-au îmbunătăţit semnificativ informaţiile referitoare la consumul de alcool şi efectele asupra sănătăţii publice, totuşi mai sunt multe de aflat în acest domeniu.

În multe ţări din Europa, decidenţii politici se plâng de lipsa informaţiilor despre consumul real de alcool, despre obiceiurile consumului de alcool în funcţie de sex, vârstă şi alte caracteristici populaţionale relevante, ca şi de efectele negative ale consumului, în diversele sale forme. Deşi media consumului de alcool, ca şi incidenţa cirozei, continuă să fie indicatori importanţi pentru situaţia actuală a consumului de alcool, acestea nu sunt suficiente pentru a estima realitatea şi a elabora politici sociale adaptate realităţii. De aceea este nevoie de un program de acţiune pentru prevenirea şi reducerea consumului abuziv de alcool.

Cauzele creşterii consumului de alcool:

  • creşterea producţiei şi diversitatea băuturilor alcoolice;
  • disponibilitatea şi accesibilitatea largă;
  • percepţia culturală de ingredient festiv a alcoolului;
  • creşterea nivelului de trai, a venitului pe cap de locuitor;
  • promovarea sa drept scop recreaţional, detensionant, de creştere

a bunei-dispoziţii, de “liant social”, pentru umplerea

timpului liber sau din “plictiseală”, lipsa de ocupaţie, pasivitate;

  • modelele (părinţi, profesori, staruri de muzică sau cinema,

sportivi etc.) ce oferă această imagine/atitudine;

  • tradiţia consumului (bere în Danemarca, vin în Romania).

Studiile efectuate de OMS arată că obiceiul consumului de alcool începe din adolescentă şi la debutul vârstei adulte, dar consecinţele patologice nu apar decât după mai mulţi ani. Adolescenţii sunt rareori consumatori cronici de alcool; mai degrabă au tendinţa de a ceda ocazional tentaţiei unui consum excesiv de alcool. Dependenţa de alcool se instalează după mai mulţi ani şi majoritatea persoanelor care solicită asistenţă medicală au peste 30 ani.

În numeroase ţări, consumul de alcool de către tineri este considerat drept o consolidare a imaginii masculine de virilitate şi maturitate. Pentru a îmbunătăţii calitatea vieţii, este necesară reducerea efectelor negative ale consumului de alcool, acţiune care trebuie privită ca o importantă problemă de sănătate publică.

Ca şi în cazul altor politici publice, acţiunile pentru prevenirea şi reducerea consumului de alcool trebuiesc fondate pe informaţii reale. În anii ’90, în ţările europene, în baza a trei acorduri s-au stabilit acţiunile menite să reducă şi să prevină consumul de alcool. Aceste acorduri sunt:

  1. „Sănătate pentru toţi” (Health for All);
  2. „Politica Europeană în privinţa alcoolului” (European Alcohol Action Plan);
  1. „Acordul European referitor la alcool” (European Charter on Alcohol);
  1. În 2001 a fost adoptată de ţările membre ale UE, Declaraţia: tinerii şi alcoolul. (Declaration on young people and alcohol).

Ele subliniază faptul că problemele cauzate de consumul de alcool, la nivel internaţional, reprezintă o problemă de sănătate publică. De asemenea stabilesc principalele strategii de combatere a efectelor negative produse de consumul de alcool.

  1. „Sănătate pentru toţi” (Health for All)

Acest acord a fost iniţiat în 1979 de către OMS. La baza acestui acord era o politică globală de sănătate care intenţiona să producă schimbări substanţiale în sănătate în deceniile trecute. În 1998, acest acord a fost întărit de o nouă declaraţie a OMS, cu o nouă politică de sănătate: „Sănătate pentru toţi în secolul 21”. Acestă declaraţie identifică 21 de obiective pentru secolul 21; obiectivul 12 al acestei declaraţii se referă la reducerea efectelor nocive ale alcoolului, drogurilor şi tutunului: „Până în anul 2015, trebuie reduse semnificativ, în toate statele membre ale UE, efectele negative ale consumului de substanţe adictive cum ar fi tutunul, alcoolul şi alte droguri psihoactive”. (sesiunea din septembrie1998 a WHO - comitetul regional pentru Europa).

  1. „Politica Europeană în privinţa alcoolului” (European Alcohol Action Plan)

Scopul “European Alcohol Action Plan” (EAAP) este prevenirea şi reducerea consumului de alcool, precum şi a efectelor negative cauzate de acesta. Obiectivele EAAP sunt următoarele: 

- Informarea şi educarea populaţiei, precum şi sprijinirea politicilor de sănătate publică referitoare la prevenirea şi reducerea consumului de alcool.

- Reducerea riscurilor legate de celelalte probleme ce pot fi cauzate de consumul de alcool, probleme ce pot afecta familia, locul de muncă, comunitatea.

- Reducerea accidentelor, violenţei, abuzului copiilor, neglijarea şi crizele familiale generate de consumul de alcool.

- Asigurarea unor servicii specializate, accesibile şi eficiente persoanelor dependente de consumul de alcool.

- Protejarea copiilor, tinerilor precum şi a celor care au hotărât să nu consume băuturi alcoolice

  1. „Acordul European referitor la alcool” (European Charter on Alcohol)

Acest acord este constituit din două părţi importante: principii şi strategii referitoare la alcool.

Principiile etice ale politicilor referitoare la alcool

  1. Toţi oamenii au dreptul să fie protejaţi, în cadrul familiei, comunităţii, precum şi la locul de muncă de efectele negative ale consumului de alcool, cum ar fi accidentele, violenţa domestică.
  1. Încă din copilărie, oamenii au dreptul la informaţii valide, imparţiale despre consecinţele consumului de alcool asupra sănătăţii, familiei şi societăţii.
  1. Toţi copiii şi adolescenţii au dreptul să crească într-un mediu protejat de efectele dăunătoare ale abuzului de alcool şi să fie feriţi pe cât posibil de publicitatea la băuturile alcoolice.
  1. Toţi cei care abuzează de alcool, precum şi familiile acestora au dreptul la îngrijire şi tratament. Aceste servicii trebuie să fie accesibile.
  1. Toţi oamenii care nu doresc să consume alcool sau care nu o pot face, din diferite motive, au dreptul să fie protejaţi, să nu fie supuşi presiunii de a consuma alcool şi să fie sprijiniţi în comportamentul lor anti-alcool.

Strategiile de acţiune anti-alcool respectă principiile etice ale politicilor referitoare la alcool:

  1. Informarea populaţiei cu privire la consecinţele consumului de alcool asupra sănătăţii, familiei şi societăţii, prin desfăşurarea unor programe educaţionale, precum şi asupra măsurilor efective care pot fi luate pentru prevenirea şi
  2. reducerea acestora;
  3. Încurajarea acelor medii de lucru, atât publice, cât şi private, ce sunt ferite de consecinţele negative ale consumului de alcool, precum accidentele şi violenţa.
  4. Formularea unor noi legi sau întărirea celor existente, legi referitoare la condusul sub influenţa băuturilor alcoolice.
  5. Promovarea sănătăţii prin controlul accesibilităţii tinerilor la băuturile alcoolice şi influenţarea politicii preţului, prin instituirea taxelor sau prin mărirea acestora.
  6. Controlul strict, în ceea ce priveşte publicitatea, directă sau indirectă, la băuturile alcoolice şi asigurarea că nici o formă de publicitate nu se adresează minorilor, de exemplu, prin legătura care s-ar putea face între evenimentele sportive şi alcool.
  7. Asigurarea accesului la tratament şi la servicii de reabilitare a celor care abuzează de alcool, precum şi a familiilor acestora.
  8. Responsabilizarea etică şi legală a celor care sunt implicaţi în marketingul băuturilor alcoolice sau a celor care comercializează băuturi alcoolice; asigurarea unui control strict referitor la calitatea produselor şi implementarea unor măsuri împotriva producţiei şi vânzării ilicite de băuturi alcoolice.
  9. Un bun management al problemelor cauzate de consumul de alcool, se realizează prin antrenarea unor profesionişti din mediul medical, al asistenţei sociale, educaţie şi justiţie, în confruntarea cu astfel de probleme.
  10. Sprijinirea acelor organizaţii care promovează un stil de viaţă sănătos, în special a celor care se ocupă de prevenirea şi reducerea efectelor dăunătoare cauzate de consumul de alcool.
  11. Formularea unor programe de prevenire a consumului de alcool, de monitorizare a progresului realizat de aceste programe, precum şi de actualizarea programelor bazată pe evaluarea lor.
  1. „Declaraţia: tinerii şi alcoolul” (Declaration on young people and alcohol)

Politicile referitoare la alcool trebuie să fie orientate spre:

- a oferi protecţie

- a promova educaţia

- a sprijini mediile în care nu se consumă alcool

- a reduce efectele negative ale consumului de alcool.

Uniunea Europeană (UE) a adoptat mai multe directive căutând să armonizeze diferitele legi ale statelor membre pentru a pregăti dezvoltarea unei pieţe comune.

Directivele Uniunii Europe urmăresc, în principal, următoarele trei aspecte:

- taxele pe alcool;

- publicitatea la alcool;

- libera circulaţie a produselor pe bază de alcool (pentru uz personal, între ţările membre UE).

Una dintre aceste directive stabileşte standarde pentru reglementarea publicităţii în media audio-vizuală, incluzând şi pe cea a băuturilor alcoolice.

Este prevăzut astfel: publicitatea prin televiziunea şi teleshopping-ul pentru băuturi alcoolice” ... ar trebui să nu vizeze specific minorii sau, în particular, să nu reprezinte minori consumând aceste băuturi”.

Instituţia europeană privind politica europeană în privinţa alcoolului (EAAP) oferă cadrul pentru formularea politicii alcoolului în Europa, politică de care toate ţările UE şi cele candidate ar beneficia prin implementarea ei mai profundă decât este cazul în prezent. UE oferă infrastructura instituţională şi de reglementare care poate contribui mult la implementarea politicii alcoolului.

Uniunea Europeană va trebui să realizeze că politica alcoolului este parte a politicii sociale şi de sănătate publică, care, în anumite circumstanţe, are prioritate înaintea intereselor industriale şi de comerţ.

În ultimii 50 de ani, schimbările din cadrul politicilor referitoare la alcool s-au concentrat în următoarele direcţii:

  1. legislaţia referitoare la condusul în stare de ebrietate: nivelul de alcool din sânge, măsurarea cu alcoolmetru, campanii IEC;
  2. accesibilitatea la alcool (monopol, licenţe de import-export, restricţii la vânzare, incluzând vârsta minimă şi orele de vânzare-cumpărare);
  3. publicitatea la alcool ( restricţii publicitare);
  4. influenţarea cererii şi a modalităţii de consum;
  5. tratamentul celor abuzează de consumul de alcool ;
  6. consilierea psihologică a celor afectaţi colateral de efectele negative ale consumului de alcool.

Politicile alcoolului sunt direcţionate către populaţie (vârsta legală pentru consum), organizaţii şi sisteme de sănătate, individul care consumă alcool.

Pentru reducerea consumului de alcool, trebuie avute în vedere atât informaţiile despre evoluţia consumului şi a obiceiurilor legate de acesta, cât şi acţiunile direcţionate pentru protecţia tinerilor.

În UE sunt discuţii cu privire la stabilirea unui nivel standard de 0,05%0 (alcoolemie în sânge).

În România, noua lege a circulaţiei rutiere, intrată în vigoare la 1 februarie 2003, a coborât limita alcoolemiei de la 1 %0 la 0,8%0, dincolo de care apare răspunderea penală.

Legislaţia referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice

Conform Ordonanţei de Guvern nr. 109/1999, există taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii, printre aceste activităţi numărăndu-se şi consumul de alcool. Aceste taxe sunt vărsate în Fondul special pentru sănătate publică, ce se gestionează de către Ministerul Sănătăţii Publice.

Taxele provin de la:

  • persoanele juridice care realizează încasări din acţiuni publicitare la băuturi alcoolice, o cotă de 12% din valoarea acestor încasări.
  • persoanele juridice care realizează venituri din vînzările de băuturi alcoolice, o cotă de 2% din sumele realizate din vânzarea produselor respective, după deducerea accizelor şi a taxei pe valoare adăugată (TVA).

În România este interzisă vânzarea către minori a băuturilor alcoolice. S-a constatat că în imediata vecinătate a şcolilor se comercializeată alcool, în ciuda faptului că există prevederi legale care interzic acest lucru. Este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice sau comercializarea acestora în spaţii amenajate la intrarea unităţilor sau instituţiilor de învăţământ, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora, precum şi în bufetele de incintă din aceste locuri; este interzis consumul de alcool pe străzi, în parcuri, săli de spectacole, stadioane sau în alte locuri publice.

Armonizarea legislaţiei româneşti cu cea internaţională

S-a constatat că, în ţările în care au fost impuse măsuri drastice de controlare a consumului de alcool, s-au înregistrat scăderi ale numărului de accidente rutiere, rata mortalităţii şi morbidităţii datorate consumului de alcool a scăzut, accesul la băuturi alcoolice a minorilor a fost restricţionat până la eliminare. Sunt necesare anumite măsuri:

  • Mărirea taxelor, ce se va reflecta în preţ crescut pentru băuturile alcoolice, reducând astfel accesibilitatea la acestea.
  • Amenzi crescute pentru cei care vând băuturi alcoolice minorilor sau persoanelor aflate în stare de ebrietate.
  • În ceea ce priveşte limita alcoolemiei, reducerea pragului de 0.8 la mie, la 0.5 la mie, astfel ne aliniem standardelor UE. Această limitare va duce şi la scăderea numărului de accidente rutiere datorate condusului sub influenţa băuturilor alcoolice.
  • Intensificarea testării alcoolmetrice pentru conducătorii auto şi consumul de alcool, mai ales în zilele de sărbători şi de weekend.
  • În ceea ce priveşte etichetarea băuturilor alcoolice, pe acestea ar trebui să se regăsească şi avertismentul: «Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii».
  • Utilizarea banilor proveniţi din taxele pe alcool pentru finanţarea şi controlarea unor activităţi de educaţie pentru sănătate, de cercetare privind politica alcoolului şi de sprijinire a serviciilor de sănătate (conform EAAP).

Industria alcoolului există pentru a vinde alcool. Ca oricare altă afacere comercială, scopul ei nu este o sănătate mai bună pentru cetăţenii Europei, ci obţinerea unui profit cât mai mare din vânzarea băuturilor alcoolice. De aceea, se ajunge la inevitabila opoziţie dintre măsurile de sănătate publică şi industria alcoolului. Industria alcoolului doreşte reducerea efectelor negative generate de consumul de alcool, dar rămâne problema faptului că educaţia este mai degrabă o strategie de suport, decât un deschizător de drumuri.

  1. STRESUL

Stresul a fost denumit "boala secolului XX". În 1998, OMS a realizat un raport prin care arată că stresul profesional şi cel din viaţa personală sunt factorii determinanţi ai unei sănătăţi şubrede. Acest raport concluziona că stresul profesional măreşte riscul îmbolnăvirilor. Acesta nu depinde numai de caracteristicile psihologice ale individului, ci şi de mediul în care munceşte.

Un studiu celebru "Whitehall Study" (citat în Burrow, 2000), care pe parcursul a 15 ani a urmărit starea sănătăţii a peste 10000 de englezi, a confirmat faptul că starea sănătăţii se află în legătură cu poziţia noastră în cadrul societăţii. Cei din executiv sunt mai puţin afectaţi decât cei din managementul de mijloc, iar aceştia suferă mai puţin decât simpli muncitori.

Cu cât pătrundem mai jos în ierarhie cu atât creşte numărul problemelor de sănătate. Studiul a măsurat efectele caracteristice ale muncii: puterea de decizie (control), cerinţele slujbei şi sprijinul social de la locul de muncă şi a descoperit că munca inegală duce la rezultate inegale asupra sănătăţii.

Aceasta este independentă de ceilalţi factori de risc.

Consecinţele medicale ale stresului profesional

Când ne simţim ameninţaţi sau când ne confruntăm cu anumite cerinţe externe sau stresori, corpul, automat, dă un răspuns fizic şi biochimic. Adrenalina şi alţi hormoni, colesterolul şi acizii graşi sunt lansaşi în sange, inima bate mai repede, transpirăm mai mult, muşchii se tensionează şi respirăm accelerat şi superficial. Stresul întins pe o perioadă mai lungă afectează sănătatea. Stresul cronic duce la o acumulare în artere a colesterolului şi grăsimilor, ceea ce reprezintă un risc crescut pentru boli cardiovasculare. Incapacitatea de a ne manifesta frustrarea şi furia, neputinţa de a schimba situaţia stresantă sau de a o părăsi este un indicator al apariţiei problemelor cardiace.

Stresul cronic este cel care dăuneaza cel mai mult sănătăţii, fiind tipic pentru locurile de muncă în care angajaţii nu au control asupra diferitelor situaţii, au cerinţe copleşitoare şi nu întreved nici un semn de uşurare.

Efectele asupra stării fizice includ: tensiune mare, transpiraţie, dificultăţi de respiraţie, tensiune musculară şi tulburări gastrointestinale. Stresul conduce la boli coronariene, dureri de spate, migrene, dureri de abdominale şi o varietate de probleme psihice. Este dificil de precizat în ce masura stresul influenţează sănătatea, dar foarte multe îmbolnăviri sunt legate de stres. Îmbolnăvirile din cauza stresului reprezintă o povară pentru oameni şi organizaţii, costurile fiind mai evidente la nivelul indivizilor decât la nivelul organizaţiilor.

Stresul profesional acţionează şi asupra sistemului imunitar. Sheldon Cohen de Universitatea Carnegie Mellon USA (citat în Burrow, 2000) a arătat că angajaţii care suferă de stres cronic sunt de la trei până la cinci ori mai predispuşi la infecţii virale respiratorii decât ceilalţi. Acelaşi studiu a descoperit că cei care se confruntă doar cu un singur eveniment stresant pe parcursul unui an nu sunt vulnerabili.

Principalele probleme de sănătate identificate ca fiind datorate în mare măsura stresului profesional sunt următoarele: astmul, psoriasis, ulcer gastro-duodenal, tulburări digestive şi sindromul colonului iritabil, probleme sexuale, depresii, consum de alcool, de droguri sau abuz de medicamente.

Pe termen lung expunerea prelungită la stres generează o serie de probleme serioase de sănătate cum ar fi: diabetul zaharat, boli cardiovasculare, incidenţa crescută pentru cancerul mamar la femei; slăbirea sistemului imunitar.

Putem identifica câteva dintre costurile unei organizaţii legate de consecinţele stresului profesional: asigurările de sănătate, pierderea unor zile de lucru şi accidentele. Atunci când nivelul stresului este foarte mare şi numărul accidentelor este mare. Aceasta se întâmplă din două motive: condiţiile de muncă care cauzează stres pot cauza şi accidente şi cel de-al doilea motiv este acela că atunci când muncim prea mult, când suntem presaţi de timp sau terorizaţi de şefi suntem mai vulnerabili la accidente.

Se produc mai multe accidente atunci când angajaţii lucrează în condiţii periculoase, când ei folosesc echipamente sofisticate, când manipulează obiecte grele, când rămân pentru mai mult timp într-o poziţie statică sau neconfortabilă, când au sarcini plictisitoare sau care se repetă la nesfârşit şi când trebuie să fie permanent vigilenţi.

Cercetările (Hellriegel, 1992) au relevat faptul că atunci când angajaţii se tem de pierderea slujbei, ei au mai multe accidente, se îmbolnăvesc mai des. Statistic, aproape 3-4% din accidentele industriale sunt cauzate de incapacitatea de a face faţă problemelor emoţionale provocate de stres.

Se estimează că fiecare angajat care suferă de vreo boală cauzată de stres absentează aproximativ 16 zile lucrătoare pe an. Angajatorul va trebui sa găsească deci un echilibru între stresul indus salariaţilor şi performanţele organizaţiei.

Conform Federaţiei Mondiale de Sănătate Mentală, "faţa întunecată a economiei globale" a determinat o criză în sănătatea mentală. Depresiile şi bolile cardiovasculare au devenit o problemă de sănătate majoră. Amândouă sunt generate de stresul profesional. Atunci când ne aflăm în situaţii stresante şi nu putem nici lupta, nici fugi, o reacţie comună este să ne reprimăm sentimentele şi să continuăm. Astfel, stresul produce efecte comportamentale, biochimice şi psihologice.

Efectele asupra psihicului duc la probleme de concentrare, încredere şi motivaţie, ori ne fac sa ne simţim frustraţi, neajutoraţi sau furioşi. Ca urmare furia, anxietatea, depresia, stima de sine scăzută, intelectul slăbit, problemele de concentrare şi de luare a deciziilor, nervozitatea, iritabilitatea, insatisfacţia în munca sunt câteva din efectele pe care stresul le răsfrânge asupra stării emoţionale a oamenilor. Aceste efecte duc la o deteriorare a sănătăţii psihice. În cazuri extreme, stresul profesional îi determină pe unii angajaţi sa se sinucidă, mai ales atunci când aceştia sunt terorizaţi.

Efectele asupra comportamentului includ: performanţa în scădere, absenteism, creşterea numărului accidentelor, creşterea abuzului de alcool sau medicamente, impulsivitate, creşte numărul abandonurilor şi de asemenea apar dificultăţi în comunicare.

Stresul are impact şi asupra vieţii personale şi sociale. Cu cât suntem mai stresaţi la serviciu, cu atât impactul este mai mare în viaţa personală şi socială. Stresul profesional produce iritabilitate şi furie la nivelul relaţiilor personale şi perturbă implicarea în viaţa culturală şi socială. Este greu să menţii un echilibru între munca şi familie pentru că stresul profesional creează un cerc vicios.

A fi afectat de stresul profesional nu este o slăbiciune personală pentru că oamenii au toleranţe diferite faţă de situaţiile stresante. Nivelul de stres pe care cineva îl poate tolera înainte de apariţia stresului reprezintă pragul stresului. Unii oameni la cea mai mică schimbare sau urgenţă reacţionează imediat. Alţii sunt calmi, stăpâni pe sine, pe situaţie deoarece au încredere în capacitatea lor de adaptare. Ei simt un stres foarte mic, acesta devenind mai mare dacă stresul este major sau prelungit.

Prevenirea şi terapia stresului în organizaţii

Puţine sunt la ora actuală organizaţiile europene care să aibă un program de prevenire a stresului; conducătorii organizaţiilor continuă să creadă că activarea unor programe antistres nu face parte din responsabilităţile ce le revin. Ei au în privinţa stresului aceeaşi atitudine ca aceea referitoare la poluarea mediului înconjurător, până la apariţia mişcărilor ecologiste şi a legilor care reglementează protejarea resurselor naturale. Pentru aceştia, sănătatea indivizilor la locul de muncă ţine de responsabilitatea individuală şi de cea a organelor publice. Exemplul dat de Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Suedia arată că:

  1. punerea în practică a unor asemenea programe de către organizaţii duce la reale economii.
  1. cele 100.000 de cercetări în domeniul stresului confirmă că anumite modalităţi de funcţionare organizatorică sunt surse de stres pentru salariaţi, cadre de conducere, tehnicieni şi conducători de întreprindere.

3 OBEZITATEA

În secolul 21 se vorbeşte tot mai des despre obezitate ca despre o epidemie a civilizaţiei moderne. Statisticile internaţionale indică, pentru prima dată, că obezitatea face mai multe victime decât fumatul.

Obezitatea reprezintă o problemă cu care copiii se confruntă din ce în ce mai des. În ultima vreme, pe lângă eforturile educaţionale ale părinţilor de a-i învăţa pe aceştia cum să mănânce sănătos şi să facă mişcare în mod regulat, copiii au început să fie trataţi de obezitate ca şi adulţii. Aceste tratamente includ medicamente ce controlează greutatea, dar şi chirurgia de tip bypass gastric. 

Ca şi adulţilor, nici copiilor nu le este deloc uşor sau comod să scadă în greutate şi astfel mare parte din copiii obezi se transformă în adulţi obezi.

Obezitatea este una dintre cele mai grave probleme de sănătate cu care se confruntă umanitatea, în unele dintre ţări ea fiind chiar a doua cauză a mortalităţii.

Conform studiilor recente, în România rata obezitaţii este de 25%, iar 50% dintre români sunt supraponderali.

Obezitatea este o boala cronică ce are la bază numeroşi factori, ea însăşi reprezentând un factor de risc major pentru sănătate, producând boli de inimă, creşterea presiunii sângelui, diabetul şi cancerul. Obezitatea reprezintă a doua cauză de mortalitate după consumul de tutun.

Un element important al strategiei de prevenţie a guvernului britanic îl constituie reducerea deceselor prin îmbunătăţirea dietei şi nutriţiei. În Anglia s-a introdus un nou program: “5 a day target= 5 pieces of vegetables or fruits”.

 

Design by: www.diablodesign.eu